Sacoșa cu noutăți

sunt zile în care nu se întâmplă nimic;
nu e vorba despre disecarea plictisului,
ci despre străzile înțepenite ca un disc
de vinil cu oameni care repetă la infinit
aceeași și aceeași secvență.

bunăoară, vânzătoarea de pâine, rămasă
cu grahamul în mână, pe care îl ridică
mereu de pe raft și îl întinde spunând
mai poftiți, mai poftiți pe la noi.

bunăoară, tanti Ionica, cea care mătură
de ani de zile aceeași bucățică de trotuar,
îmbrăcată în capotul ei înflorat și cu fesul
vișiniu pe cap, tristă că e frig în decembrie.

sunt zile în care nu se întâmplă nimic nou
și atunci mă duc în parcul unde un bătrân
își plimbă același câine pe aceeași alee,
când într-o parte, când în cealaltă.

îi ocolesc și cu o lopățică de plastic
sap sub statuia lui Ion Creangă unde mai demult
am ascuns o sacoșă cu noutăți atemporale
precum puiul de dragon albinos,
căruța încărcată cu paiațe
și o oală cu nestemate primită
de la un tip pe care l-am întâlnit
mai demult într-un curcubeu.

și atunci câinele din parc se zmucește
din lesă și aleargă dragoni prin parc,
tanti Ionica lasă mătura și privește
lung după căruța zgomotoasă
iar vânzătoarea ascunde pâinea din raft,
inclusiv grahamul, și așează în loc coliere,
inele, cercei, paftale și praf de stele.

mai poftiți pe la noi, zice, întinzându-mi
un șirag de perle în care a strecurat,
din partea casei, un rubin.

tanti Ionica mă întreabă dacă i-am văzut pe ăia
și râde, râde cum nu a râs niciodată în ultimii ani!

iar câinele, în sfârșit, aleargă liber!

da, câteodată toate astea se întâmplă în cartier,
câteodată chiar se întâmplă ceva pe aici,
trebuie doar să îmi amintesc sub ce statuie
am ascuns sacoșa aia.