Balta vrăjitoarelor
potopul de la Afumați
În pădurea Crețuleasca plouă de atâta timp
că nimeni nu mai știe cum arată soarele.
Oamenii calcă pe apă și aleargă atingând
cu vârful nasului apa din față,
ștergând cu șuvițe rebele apa de sus,
lăsând în spate o dâră străvezie de apă
acolo unde erau copaci ca toți copacii,
cu trunchiuri, crengi, frunze și uneori flori.
Acum, pomii sunt moi ca o meduză lăsată la soare
și se topesc șiroind în verde și cafeniu
ca unsoarea scursă demult din Exxon Valdez,
pătând valurile care unduiesc înfuriate
între Ștefănești, Crețuleasca și Afumați,
acolo unde din epavele caselelor scufundate
mai răzbate la suprafață câte un turnuleț
câș din tablă zincată ca un catarg cu cocoș
rotindu-se în vânt deasupra coloanelor placate
cu faianță despre care un arheolog post-diluvian
venit peste câteva mii de ani din Moara Domnească
va scrie că sunt izvoare ale civilizației ilfovene.