Acasă
Acasa mea e doar acolo unde mă feresc de astâmpăr, de rădăcini, de somn.
Acasa mea e doar acolo unde mă feresc de astâmpăr, de rădăcini, de somn.
Scrisorile tale sunt petale de flori crescute de la stânga la dreapta minuțios, atent, cu sensul uneori cuminte și altădată indecent, ca tine așezată goală în noaptea celor o mie și una de culori.
ele nu au știut și cele ce-au știut nu m-au iertat că am spus și n-am simțit, că întotdeauna am plecat de lângă ele prea grăbit.
Pe o stradă lăturalnică, la mine în cartier, crește o floare albastră cât bobul de piper într-o grădină mică cu gard bătrân de fier.
Realitatea pe care numai tu o cunoști și pe care nu ai voie să o dezvălui, iată drama actorului filantrop, care adună din jur tot ce e rău și îl ține în el, declarând apoi, teatral, cu mâinile în aer și zâmbetul pe buze, că totul e bine.
Pe mine mă intrigă liniștea asta, dragă. Nu pot să cred că poate fi atâta tăcere în jurul nostru încât să ajungă până aici ecoul gândului tău în mine ca o înviere.
Când mergi și pașii ți se îngână în iarbă așa cum îți îngână vântul firele din barbă și vrei să strigi dar doar șoptești în barbă Eli, Eli, unde ești?
Am încercat să îți spun că nu e chiar așa, că nu-i nimic pierdut când încă mai avem drumul deschis în față, vântul, depărtarea, trebuie doar voință, speranță și să vrem.
Cine-i dă jertă lui în loc de soare? De ce lumina-i strâmbă printre copacii goi? De ce nu se înflorește azi, de ce se moare? Pe tine te întreb, copac strigoi.
Singurătatea e atunci când ești atât de ocupat că ai uitat să te arunci de oboseală noaptea în pat
În dimineața asta s-a mai născut un înger care va ține mâine munții și îi va purta pe aripile sale lumești către cer.
îmi sunt de ajuns de astăzi florile, flăcările, scândurile vechi și, în general, tot ce e purtător de suflet și lumină