Eli, Eli

Când ești doar tu și vântul
bate în stepă de parcă ar bate
a furtună peste întreg pământul,
când din gură îți ies doar șoapte
deși tu vrei să strigi să te audă
și vântul și stepa și întreg pământul,

Când mergi și pașii ți se îngână în iarbă
așa cum îți îngână vântul firele din barbă
și vrei să strigi dar doar șoptești
în barbă Eli, Eli, unde ești?

Când mergi și cauți și alergi și nu-L găsești
și-L strigi și nu răspunde și crezi că nu te aude –
poate că-i vânt în stepă și de aia nu te aude –
poate că stepa-i mare și încă nu știi unde
câmpia se sfârșește și unde te sfârșești –
și tot alergi în stepă și nu te odihnești,

Când crezi că nu te aude, când crezi că nu-ți răspunde
din cauză de vânt, din cauză de stepă și de prea depărtare –
așează-te și-ascultă și vântul și stepa și gurile flămânde,
dă-i vântului binețe, dă-i stepei drumul tău și gurilor mâncare.

Ascultă-te pe tine ce îți șoptești în barbă,
încă mai ai de mers, stai jos, c-ai obosit.
Se merge încet în stepă, e mare și nu-i grabă.
El poate ți-a răspuns dar nu l-ai auzit.

cheie: stepa e viața mea și drumul căutare.
din prea mult drum și din prea multă alergare
uit câteodată să le mai dau celor ce-mi cer mâncare.