Ce mai fac eu
Marele han visează. Marele han a aflat ce înseamnă piatra. De departe se vor minuna împărații și faraonii întrebându-se ce este aceasta.
Dulcele este o realitate
azi am înțeles că dulcele este o realitate, un univers rotund și tangibil care conține felurite și nenumărate conștiințe
Sbornik
aici duminică omul este un lucru trist un petic de iarbă ascuns după garduri
Sunt cuvinte în jur
mi-am dorit să mă suni așa cum îmi doresc să mă sune Dumnezeu câteodată sau mama să mă încredințeze „dacă nu ai avea viață, ți-aș da”.
Visul copilului mohawk
copilul mohawk nu are coșmaruri așa cum grecii știu că sunt visele grele, nu cade a plutire de pe stânci, nu este urmărit de lupi cu ochii roșii nici luat în coarne de bizoni, nu.
Grecul acela
grecul acela avea fes de lână, își legăna nepotul pe genunchi mormăind un cântec fără noimă, grecul acela nu avea picioare mai jos de genunchi, nu, el avea piatră (să o numim marmură)
Trăiește
poate că ar trebui să cânți de fericire, râule, dacă tot ai aflat că focul e oglindit dintr-o mie de posibilități din care tu ai ales-o pe cea de acum - trăiește, trăiește
Tihnă
fie că îi erau rude, fie că îi erau prieteni, se întâlneau ca să își vorbească de multe ori vorbe, alteori idei, ce mai face Tușica? ce mai e pe la voi pe acasă? tu crezi în liberul arbitru?
Pentru lup, vultur și inimă
Numai apa știe adevărul, că lumea mea e adâncă, că inima va afla într-o zi despre pământ așa cum într-o zi a aflat despre tine.
Lăcusta țistarare
Pe malul râului Wanene bătrânul doarme și zâmbește în somn cu obrajii rotunzi ca lumea lui împărțită în cele patru vânturi, dintre care al patrulea e timpul.
Iarbă nouă
pesemne omul, în timpul ăsta, încolțea dedesubt de acolo de unde ne tragem cu toții, iarbă nouă care - vrând nevrând nu are să își uite rădăcina.
Cascadă pe râul Wanene
vuietul cascadei, vâltoare a gândului meu, conștiință a curgerii perpetue dinspre un trecut izvor spre o viitoare mare, eu nu sunt aici