Pe viața ei cu viața mea
eu merg pe viața ei cu viața mea având luceafărul în chip de certitudini
eu merg pe viața ei cu viața mea având luceafărul în chip de certitudini
Uneori, stomacul e un țăran ursuz și încruntat. Iisus mai vine pe la el să îl întrebe ce face.
uneori, viața e o haină strâmtă.
plângeţi-l pe acela pironit pe lemn - dumnezeul jertfit pentru oamenii care şi-au lăsat zarurile să îi considere goliciunea ca încălcând standardele comunităţii.
Regăsirea sinelui născător de cuvânt este o lumină pe care numai cei ce au avut parte de întuneric o pot vedea cu ochii închiși.
timpul trece dureros. cruzimea metamorfozei copilului în adult când cu fiecare secundă îți mai iese un dinte sfâșiind din conștiința prezentului ca dintr-o gingie.
iată-ne, domnilor, descoperind cea de a cincea dimensiune, cea în care sinele se retrage uneori ca pruncul în brațele mamei. că de aici venim și tot înspre ea ne îndreptăm.
da, așa s-au născut semnele. scrijelite de oameni pe pietre, fiecare linie o conștiință. eu sunt eu și toți acești cetățeni.
iată încă un țăran bătrân care moare călare
grumazul meu lung îmi poartă ochiul printre stele strigând sunt una cu toate acestea
capul meu strâns între două borduri astăzi și mâine grele ca moartea ca nevoia ca foamea de pâine de liniște de somn
nouă nopți în așteptarea mea, cel atârnat de creanga aceluiași copac căruia nimeni nu îi cunoaște rădăcina