Dialog pe frontul de est
mai întâi trebuie să ne cunoaștem, fă, un pic, amenință el cu degetul spre partea rusească a frontului.
mai întâi trebuie să ne cunoaștem, fă, un pic, amenință el cu degetul spre partea rusească a frontului.
cu degetul pe frunte aici unde sunt condamnat la singurătate mirată oftează inima omului
Nimic în afară de copaci nu prevestește binele sub cer, acesta este un adevăr cunoscut doar de iepurii care fug de parcă ar zbura mâncând pământul din fața omului.
în timpul legat la șireturi se petrec doar două fenomene simultan: te uiți în tine, te vezi
Dar da, adevărul poate fi apăsător pentru că el, pictorul, își dă seama că lumea arată de fapt ca în tablourile lui Adrian Ghenie.
Ia piatra asta, zice, cu lapte sau cu apă rece îmi venea să întreb dar am ieșit fără să spun la revedere.
Aici s-a născut tata. În locul ăsta fără mări și păduri s-a născut, golit de orice arhetip matern. Aici, unde lupii urlă arțăgoși către lună.
mai ții minte zilele cu fluturi sălbatici, nebunii cu aripi colorate care te înhățau de coaste
ce responsabilitate grea trebuie că te apasă uneori să știi că porți toate acestea în tine.
Nu am nevoie de un personaj numit Sotir pentru a-mi fi lehamite de supunere. Poate că tu îl vezi ca pe un rebel, ca pe un grec tânăr și neastâmpărat gata să spargă baloanele realității în cele două vârfuri ale mustății sale. Poate că te nedumiresc azi ochii lui de viezure, știind că ei au […]
eu numai zăpadă pot să îmi învelesc copiii întregind o mie de glasuri
unii oameni și casele lor își întind sufletele dincolo de timp, așa a fost dintotdeauna, de când primul om i-a rostit altui om basmul lui.