Rubrica Poezii

Spații mici

Dumnezeu nu are o preferință legată de spațiu ci de adevăr. Iar adevărul este că eu l-am găsit în stepa omului care am fost, în compotul chinezesc de litchi pe care îl beau cel ce sunt, în turnul pe care îl construiesc în vis noaptea când nu mai sunt.

aș putea orice în noaptea asta

ușa este deschisă și pantofii așezați ordonat deci aș putea să ies să respir cel mai curat aer din România, așa se spune despre aerul de aici. da, aș putea orice în noaptea asta.

Era un singur înger pe pământ

De ce te întreb, ca și când nu aș cunoaște deja totul cu singurul meu ochi cu care am privit mai demult într-o fântână adâncă, mai limpede mie decât sieși.

Azi sunt bătrân

îmi gândesc fiecare povară așa cum soldatul își potrivește ranița de pe un umăr pe altul

Ierihonitul (II)

Dă-mi mâna ta, Ierihoane, palma ta peste a mea peste sabia mea, strânge-mă, ridică-mi brațul, hai să izbim. Hai să despicăm destine, pielea noastră lucioasă nu se va mai murdări de stropi, avem solzi argintii și colții de fildeș.

Bolile copilăriei

Închipuiți-vă dumneavoastră că inima uriașului Spiridon se mai îmbolnăvește câteodată, mai ales acum primăvara, când în piepturi există răni deschise și bate vântul prin ele. Mai vechi sau mai noi, n-are importanță, fiecare din ele e o fereastră largă deschisă de Spiridon chipurile să aerisească. Claricelă și limpezenie, bolile copilăriei. Aș vrea să fiu contagios.

Copilul Iona

Închipuiți-vă dumneavoastră că Iona ar avea șase ani, închipuiți-vă că balena ar fi un cașalot pe nume Spiridon care își duce din când în când mâna la piept.

Curcubeul meu punct

Culorile mele sunt ascunse într-un punct, un colț al minții de unde le scot din când în când ca pe treptele unei scări pe care o urc - pâș pâș - câte un galben, câte un oranj.

Oaselor mele

Îmi sunteți mute, oaselor, dar eu vă simt, oho, cum plângeți să vă întoarceți în pământ și cât vă e de greu să mă purtați.

7 feb 2016

Sunt pasărea neagră, îmi sunt corb și mă privesc în zbor cu ochiul meu, cu singurul meu ochi Sunt zeul chior Bunule, de ce ai prăbușit cerul pe umerii mei, nuștii că nu mai am aripi?

Unul

Voi fi mereu cel ce sunt

Inim

Sufletul meu descompus stă ghemuit în stomac ca un fetus, doar inima îmi bate mai tare, mai repede, mai strânsă