Șapte ani cu executare

Am fost întrebat de ce. Că ce a fost în mintea mea. Dar nimeni nu m-a întrebat ce a fost în sufletul meu. Tu, Doamne, ar fi trebuit să știi. Te-am visat, unchiule. Purisan cu barbă albă.

Se făcea că îmi zâmbeai și mă mângâiai pe cap. Nu ți-am văzut ochii, doar palma foarte mare, cât camera asta cu pereții albi pe care o port în suflet. Vrei să știi ce e în sufletul meu? Furie, unchiule. O boală rea care macină pe dinăuntru, o tuse seacă care te chircește de parcă ai vrea să îți scuipi sufletul din tine și nu poți.

Nu pot să o scot din mine, nu am voie să fac asta așa cum nu am voie să ies de aici. Camera asta albă sunt eu. O port în mine așa cum îmi port furia ca pe un suflet. O, perfectule, credeam cândva că îl înțelegi pe imperfectul de mine. Sunt un prost, un amărât, un bolnav dezamăgit, un necredincios. Tu nu mă înțelegi. Nimeni nu mă înțelege, nici doctorul la care am ajuns cu febră și l-am rugat să îmi dea ceva pentru răceală și pentru durerile de spate. A luat o aspirină, a rupt-o în două și știi ce mi-a zis? Jumătatea asta e pentru răceală și ailaltă pentru spate.

Nu mă mai întreba ce simt. Nu mă mai întreba niciodată ce e în sufletul meu, nu mi-l voi mai arăta nimănui. Eu mă voi închina prezentului iar prezentul mi se va închina mie pentru că dintre toți doar eu pot să îl trăiesc cu suflet, cu furie, cu amărăciune sau cu fericire, va fi alegerea mea și prezentul meu. Îmi voi fi.

Eu și camera mea albă, dreptunghiulară.

Tu ia-ți oamenii și fă ce vrei cu ei, bea-i, îmbată-te cu ei vineri noapte, sâmbătă noapte și în concedii, duminică nu, pentru că e zi de odihnă și veți fi ocupați cu grețuri și dureri de cap. După aceea uitați-vă la filme rusești și întrebați-vă ce e viața.

Mie îmi e ușor să vă vorbesc așa de aici, la mine e simplu. Viața mea e o încăpere cu pereții albi în care se adună furie și dezamăgire și amar, din când în când dă pe afară și atunci porumbeii de dincolo de gratii zboară speriați. Bine, e adevărat că în general oamenii se uită speriați la mine așa cum se uită la oricine nu mai are viață ci numai și numai prezent.

M-am vindecat de credință în om și m-am îmbolnăvit de prezentul ăsta care mă ajută să fiu liber în încăperea mea albă. Pentru că eu pot să fac orice, unchiule, nu mai am nimic de pierdut.

Am crezut în tine.

(În imagine: Charles Wendell Colson. Foto aparținând „Charles Colson Legacy Fund”.)