Redburn
Când aveam zece ani, visam să fug clandestin pe o corabie neapărat cu pânze și să mă cheme Redburn.
Copacul care își înghițea rădăcinile
uroborosule cu gura o mie de viermi și coada o mie de rădăcini, din ce pământ te-ai născut?
Așa s-a născut muzica
sunt două lumi suprapuse, și-a zis, iar eu sunt aici în mijlocul lor, când lumină, când întuneric.
Secluziune
Azi caut lumina mai degrabă în mine, o văd galbenă ca dintr-o lumânare atunci când reușesc cu măselele încleștate să gândesc altfel decât prin cuvinte.
Eu, pământ bolnav
Mă aflu rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, dacă n-aș ști aș crede că pielea mi-e reavănă aici, dedesubt, unde mă agăț de gânduri ca de o rădăcină.
Două cuvinte
Așa înțeleg eu monoteismul, să mă fac mic cât un efect și să mă închin cauzei.
Sfârșit (ultima felie de pâine neagră)
văd un trup apăsat cu tălpile pe pământ și înțeleg că așa stau lucrurile, că trupul nu va zbura niciodată ci numai cel ce îl vede de sus în jos va zbura
Ochii salamandrei
o văd cum crește lucioasă și rece în spatele pleoapelor mele închise unde, oricât m-aș chinui, nu se mai face întuneric nici noaptea.
Culorile ochilor mei
ce fericiți sunt copiii mei veniți din stepă când aud în pădurile nordului pentru prima oară cuvântul „frunză”
Dă-mi-te, șerpe
ai ajuns să îți muști din ieri ca dintr-o coadă, chiorule, ca să îți faci loc să crești mâine
Citește
corbii îmi spun să citesc, îngere
Amintiri în spatele șifonierului
și în timp ce izbeam cu ciocanul în cui de fiecare dată ridicam ochii spre cer - uite, Doamne, că și viața asta e un fel crucificare, doar că e pătrată pe fond alb.