Iubirea de om
asta nu se învață ci se poartă ca o pecete iubirea de om
Împărtășania
eu aștept cuminte la împărtășanie să mi se spună ce sunt, s-a făcut coadă pe scară un șir lung de oameni cuminți
adică există un soare iar eu sunt aici
Cred că rostul mărilor pe care n-am ajuns e visul. Ce altceva poți să faci fără o corabie? Crești, înveți, muncești. Seara închizi ochii și te întorci în eter. Fiecare om are mările lui de neatins. Sunt acolo, știi că există în timpul fluid al nopților. Le atingi, le trăiești. Uneori, sentimentul de împlinire e […]
pe nerăsuflate
sunt cărămidă acum și tot ce a fost sămânță azi e praf, întoarce-mi-l în zid suflând asupra lui și lasă-mă blajin
De aici până la margine
în cele din urmă mă voi obișnui cu noua mea condiție, mi-am zis după ce mi-am atins bănuitor marginile
Sens
sunt o baltă de păcură în lumea asta frumoasă în care copacii reușesc să se înalțe păsările să zboare florile să înflorească copiii să râdă iubitele să zâmbească și mă gândesc că singurul meu sens este să oglindesc cerul.
Cetate în august
calul eram eu, arcuit cât o idee de strună, trezit prea devreme dintr-un vis care nu știu cum s-ar fi putut încheia altfel decât cu un nechezat sălbatic
Rit răsăritean
aștept cu măselele încleștate să înverzesc, toiagul meu prinde rădăcini și spice se ridică prin buzele mele, fiecare din ele un cuvânt.
Mirare
De ce, Doamne, trebuie chinuiți hoții de cai?
Idiotul
ce bună mi-ar fi uitarea, uitarea aia vârtoasă și albastră când te uiți la nori rezemat de streașină și nu mai știi dacă ești om sau mușețel.
Didgori blues
Într-o luptă, realizezi că fericirea nu este nimic altceva decât o stare de echilibru fiziologic. Reiese, apoi, că nimic altceva nu mai contează decât scopul acelei lupte. Te întrebi: este el unul just? Dacă da, atunci el devine esența echilibrului, el devine totul sau nimic.
Apocrifă
și numai trecutul mă ține întreg icnesc cu grâul între măsele