Dragoş Şerban în ce bine mi-ar fi acum să uit că am un stomac,
un craniu plumbuit cu dinți dureroși
și o inimă mai am,
ce bine mi-ar fi să uit,
un idiot care privește cerul de pe un acoperiș
fără să se întrebe de ce
și ascultă Townes van Zandt
fără să înțeleagă pe cine,
ce bună mi-ar fi uitarea,
uitarea aia vârtoasă și albastră
când te uiți la nori rezemat de streașină
și nu mai știi dacă ești om sau mușețel.