Dragoş Şerban în eu nu respir semințele agresivității tinerești
puse sub brazdă întru zvăpăierea blajinului
și luarea la oaste cu arcanul a copilului bleg
ce va fi slujit în cele din urmă la Țarigrad
urlând aprig sub zidurile lui Teodosie
să uite de el cât e de domol.
așa că te rog, vânt al toamnelor mele,
să le uiți.
sunt cărămidă acum și tot ce a fost sămânță
azi e praf, întoarce-mi-l în zid
suflând asupra lui și lasă-mă blajin,
copil zidit și prăfuit și bleg
la temelia zidului de apus.