Împărtășania

mă agăț de o scară imaginară cu treptele numite prezent
care, iată, se scufundă încet în pământ
acolo unde trecutul este o masă amorfă de unde venim cu toții
iar râmele, ca îngerii, digeră timp
luând câte o linguriță din el și spunând
tu ești faptă, tu ești om, tu ești stea
sau dimpotrivă
tu nu ești încă nimic

eu aștept cuminte la împărtășanie
să mi se spună ce sunt,
s-a făcut coadă
pe scară un șir lung de oameni cuminți
agățați fiecare de treapta lui,
vorbim între noi vrute și nevrute
ținându-ne strâns
ne e frică de cădere,
nu știm dacă sufletul plutește.