Dragoş Şerban în am strigat deasupra pietrelor,
o mie de glasuri mi-au răspuns
cu glasul meu
cu inima mea
cu sângele meu
sunt acasă
descompus în fulgi de zăpadă,
fiecare din ei un glas
cu brațele ridicate a îmbrățișare,
bate-mă, vânte, l-am îndemnat,
căci ce altceva sunt decât o ninsoare,
eu numai așa mă aflu întreg
eu numai zăpadă pot să îmi învelesc copiii
întregind o mie de glasuri.