Pe viața ei cu viața mea

trăiesc cu spectrul morții întins pe cer,
curcubeul meu schelet întins de la răsărit spre apus
privindu-mă cu singurul său ochi – luceafărul din frunte –
iar eu n-am ce să-i întind decât viață,
iată, respir, iată, simt,
iată, iubesc această femeie metamorfă
uneori trup fierbinte, alteori pământ cuprinzător
atât de întins că nu știu pe unde să o mai apuc,
eu merg pe viața ei cu viața mea
având luceafărul în chip de certitudini
și curcubeul morții întins pe cer,
îl văd de aici,
asta înseamnă că trăiesc.