Dragoş Şerban în mă doare iarba
mă doare neputinţa celuilalt
mă dor rănile dumnezeului jertfit pentru om.
astăzi sunt cel cu o mie de feţe
şi în fiecare frunte un ochi
întotdeauna deschis.
îmi e greu.
e atâta caznă în lume că ar trebui fiecare sa ne plângem drepţi dumnezeii
care îşi poartă cu ei atotputernicia cunoaşterii atâtor patimi şi dureri.
of, sisife.
plângeţi-l, neamuri, pe cel care vă duce tristeţile pe umeri.
plângeţi-l pe acela pironit pe lemn –
dumnezeul jertfit pentru oamenii
care şi-ar lăsa zarul să îi considere goliciunea
ca încălcând standardele comunităţii.