Aceste cuvinte

Aceste cuvinte nu se scriu pentru a fi rostite.

Ele se citesc în gând pentru că în sine s-au născut și în sine se vor întoarce purtând – sub forma unui sentiment – taina regăsirii.

Negoț arhaic, după modelul tuturor vertebratelor purtătoare de chip: ia un zâmbet, dă-mi bucurie.

Regăsirea sinelui născător de cuvânt este o lumină pe care numai cei ce au avut parte de întuneric o pot vedea cu ochii închiși.

Aceste cuvinte nu se scriu pentru a fi neapărat înțelese, ci ca mărturie că noi, cei mulți privitori în lumină, nu vom mai deznădăjdui orbi și singuri.

Iată regăsirea, ea există așa cum există liniștea. Trebuie să taci ca să o afli. La fel și lumina asta, nu poate fi privită decât cu ochii închiși, ca în rugăciune.

Aceste cuvinte se scriu pentru că așa le-a fost dat.

Să se înțeleagă nu ele, ci faptul că sinele este dincolo de destin. Îl cuprinde.

Deznădejdea, teama, lanțul, dezorientarea, elefanții șezând pe piept, smoala și măselele încleștate sunt trăiri, sunt parte din întreg.

Fiecăreia i se poate răspunde strigând mai abitir cu gura lipită de inimă: acum acum acum acum.

Și aer, și liniște, și lumină și eu.