Dimensiunea cinci

doar muzica mă poate alina, mi-a spus cineva,
i-am dat dreptate.
altul mi-a zis că își găsește liniștea în povești,
în pictură, în rugăciune,
în seriale și pufuleți –
nimeni, nimeni din jurul meu
nu caută scăparea în matematică,
nu simte mângâierea într-o ecuație frumoasă
precum identitatea lui Euler (e^iπ = -1),
nu,
fuga e îndreptată înspre dincolo de rațiune
in ilo tempore
timpul fabulos
timpul mitic
timpul nedeterminat
spațiul fluid
unde matematica e o născocire fără sens –
și iată-ne descoperind cea de a cincea dimensiune,
cea în care sinele se retrage uneori ca pruncul în brațele mamei.
că de aici venim și tot înspre ea ne îndreptăm.

dimensiunea cinci
sala înaltă a zeilor
deopotrivă tenebră a demonilor
unde este tot ce a fost
și de unde vine tot ce nu e încă,
memorie a celor fără memorie,
izvor al lucrurilor știute dar neînvățate.