Ce mai fac eu

Marele han visează.

Construiește răbdător cu ochii închiși,
de multe luni șade nemișcat în mijlocul stepei,
dacă pieptul nu i s-ar mișca ai crede că e bolovan cioplit
iar asta nu ar fi departe de adevăr.

Marele han a aflat ce înseamnă piatra.

Mâinile lui învățate cu hățul s-au deprins la mistrie,
ochii lui văd acum unghiuri nu depărtări,
firul cu plumb, sfoara întinsă.

Treizeci de mii de mongoli așteaptă în jurul lui
cuminți, tăcuți, cu spatele drept.

E liniște în stepă, doar câte un cal mai fornăie încordat
scurmând iarba cu copita.

E liniște aici unde miroase a pământ și răbdare.

Treizeci de mii de mongoli așteaptă în cerc,
între ei tatăl lor construiește un cub,
cel mai mare cub înălțat vreodată în stepă.

De departe se vor minuna împărații și faraonii
întrebându-se ce este aceasta.

Aici locuiește tatăl nostru,
îi vor răspunde mândri mongolii,
iată,
piramida lui este întreagă.

Apoi vor zbura cu toții călare țipând
încă o dată spre apus.

În urma lor stepa iar în mijlocul stepei un cub alb.