Dragoş Şerban în Mi-am potrivit pătura sub cap
și cum stăteam întins cu ochii la cer
am știut că deasupra norilor fumurii
încă mai arde soarele
aici, pe malul râului meu,
aici, unde o lăcustă mă privește chiorâș
agățată de un fir de iarbă ca omul de viață
și eu curios, și ea curioasă,
aici unde m-am pierdut nițel
și n-am mai știut dacă mă uit la ea sau la mine,
poate că lăcusta asta mi-a fost dată ca un gând
sau poate ca un cuvânt nou –
am să îi spun Țistarare
și am râs, am râs fericit de cuvântul nou,
de gândul cu privirea chiorâșă
și de soare am mai râs
știu, știu că ești acolo.
…
Pe malul râului Wanene bătrânul doarme
și zâmbește în somn cu obrajii rotunzi ca lumea lui
împărțită în cele patru vânturi,
dintre care al patrulea e timpul.