Dragoş Şerban în grecul acela avea fes de lână,
își legăna nepotul pe genunchi mormăind un cântec fără noimă,
grecul acela nu avea picioare mai jos de genunchi,
nu,
el avea piatră (să o numim marmură)
și gânduri mai avea
multe gânduri sub fesul de lână
și un nepot mai avea grecul
pe care îl legăna pe genunchii de marmură.
și numaidecât s-a ridicat și a început să alerge
cu brațele ridicate, parcă dansa,
parcă zbura cum s-a azvârlit peste copastie
și a tăiat parâma
noi toți îl vedeam cum se pierde în zare cu corabie cu tot
până când a mai rămas doar pânza de văzut
parcă ar fi fost de marmură
noi toți ne întrebam unde s-o fi ducând
și de ce neapărat pe apă,
poate că și pietrelor –
mai ales pietrelor
le e sete