În vara acelui an mă întorsesem în Constanța. Precum un crocodil în anotimpul secetos, părăsind lacul devenit mlaștină, incapabil să îl mai hrănească, mă ridicasem greoi și venisem în singurul loc despre care știam că îmi poate susține și accepta existența.
Cunosc prea bine jertfa și te înțeleg. Cu fiecare creație murim câte puțin, câte un strop, în timp ce stăm deasupra gâtului și contemplăm propria dezintegrare, luând notițe.
Fiecare memorie / idee transmisă a trăit mai departe, crescând, modificându-se, călătorind cu caravanele, cu cetele, apoi cu bărcile. Cu cât cele comunicate au fost mai numeroase, cu atât a sporit avantajul grupului. Să numesc asta înțelepciune? Furișarea sinelui în colectiv?
Îți contorsionez trupul fără să te doară. Te înnod și deznod, marinărește, sigur pe mine, cu mișcări dibace. Mâna mea spirală în jurul coloanei tale vertebrale. Degetul îmi trece peste ea vertebră cu vertebră, îți simt forma osoasă. În mijlocul lor, nervii, purtând cu ei toate simțurile tale, toate instinctele de om. Toate senzațiile simțite vreodată de tine, fiecare atingere a vieții tale este în mijlocul meu.
Nu poți să iubești pe altcineva cu adevărat neiubindu-te pe tine. Vei sfârși zicând înciudat „ce te-aș mai fi iubit”, ca și cum iubirea asta ar fi condiționată de cine știe ce circumstanțe complicate.
Sunt atât de rănit și atât de singur încât nu mai am rădăcini.
Și iată-ne aici, în bucătărie, unde fiecare, din obișnuință, i-am pregătit și celuilalt farfuria.
Dragă Smaranda, Află despre mine că sunt bine sănătos, ceea ce îți doresc și ție. Ascult a doua melodie de la tine și închid ochii. Mă văd mergând pe jos, într-un decor urban străin – un alt oraș. Este toamnă și a plouat iar eu am un palton gri și pălărie neagră. Mereu mi-am dorit […]
Nu sunt profet să știu asta, dar e limpede că așa cum e acum nu poate continua. Cum se va schimba? Asta nu mai știu. Dar dacă schimbarea vine, ține ochii înainte, nu înapoi. De dinapoi vii, nu acolo e răspunsul. Răspunsul e doar înainte.
Nu știu ce am să fac după ce pleci. Nu am niciun plan. Mă voi scufunda în simfoniile lui Bruckner. Poate mă voi liniști, poate nu. Poate o voi lua razna. În orice caz, voi căuta dreptatea.
Iubitei mele i-au crescut ghimpi și numai obrajii i se mai îmbujorează a petală spre a-mi aduce aminte că este un trandafir. În numele tău mă adăpostesc, Doamne, privește-mă cu ochii mei în ochii mei Ei și ce dacă într-o dimineață nu m-aș mai teme de irațional și m-aș lăsa dus de zbor? … Să […]
Durerea constantă te poate duce în punctul în care ea este înlocuită de derută. Nu mai știi cine ești pentru că simțurile îți sunt amorțite, percepi doar un gol, un hău. Inima se ascunde. Inima, această ciudățenie etimologică, aleasă de români din anima, latinescul suflet, spre diferență de corazon, core, coeur. În ziua plecării ei […]