Negustorul de mătăsuri. Acasă
Pentru mine, cu așteptările mele naive, descoperirea schimbării este un eșec. Am încercat să țin timpul în loc, am așezat amintiri peste amintiri și nu le-am îngăduit vreo evoluție.
Negustorul de mătăsuri – fragment
Omul ăla mi-o fi zis să plutesc pentru că iată, plutesc și văd pământul de sus. E frumos.
Ana
Te iubesc! Te iubesc, a repetat imediat pentru a întări afirmația, apoi a ridicat din umeri încet, privindu-mă în ochi, ca și când mi-ar fi zis asta e, nu am ce să fac altceva. Era cald, înfiorător de cald și mă oprise luându-mă de mână deodată în mijlocul străzii. Ea pleca, eu rămâneam, mașina ei […]
Credinta
Dintotdeauna am visat, dar târziu am realizat că nu luam în serios visele. Le gândeam și le țineam în mine ca pe secvențe dintr-o altă realitate, fără intenția de a le aduce aici, în țesătura de timp și spațiu care îmi susținea existența. Astfel, rămâneau ceea ce se cheamă fantezii fără formă, imagini ambigue dintr-un […]
Drumul tău, Camelia
Totul din jur e o impresie, e rezultatul unei comparații dintre ceea ce există acolo și ce e în noi.
Negustorul de mătăsuri – cap4 #fragment
Omul este o fiinta armonica. Este sensibil la orice forma de rezonanta, produsa de sunete, de radiatii, de energii. Omul este aflat la punctul dintre energie si materie, un punct in care, rezonand dupa necunoscute frecvente, poate deveni un rezervor de timp.
Negustorul de mătăsuri – despre singurătate și tăceri
De două ori am mers alături în tăcere alături de un necunoscut. Mai întâi pe un drum, apoi pe alt drum într-un vis. De fiecare dată m-am simțit mai aproape de el decât dacă mi-ar fi povestit molcom uite, domnule, asta e viața mea.
Bună ziua, numele meu este Mircea
Numele meu este Mircea și lucrez la șantierul naval din Mangalia. Despre șantier nu am o părere anume, însă despre mine simt că m-am născut din întâmplare.
Realități în Tbilisi
De pildă, oamenii ăștia din parc ce trec nepăsători pe lângă mine înseamnă tot atâtea realități, cu fiecare din ei în centrul fiecăreia, realități în care eu sunt o umbră pe care poate nici măcar nu au văzut-o. Așa cum deasupra mea sunt stele pe care nici măcar nu le pot observa pe fiecare în parte.
A treia narațiune în Tbilisi
În Tbilisi, alchimia kartveliană începe în momentul în care cineva îți spune „ce mă bucur că am început să te aud când îmi scrii”. Tot ea se desăvârșește când cineva îți spune „mi-e teamă c-ai să mă părăsești”.
10 iulie 2015
„Cum să fiu puternic când sunt atât de absorbit de ființa ei? Când am nevoie să o sorb, să o trag adânc în piept.” Ce paradox, mi-am zis citind. O doream atât de mult încât nu mai puteam să fiu eu în preajma ei. Evident că mă simțeam altcineva, dezgolit de atributele puterii de care […]
Alb negru
Îmi amorțește mâna stângă, poate mor chiar acum din pricina unui accident vascular și las în urmă un text neterminat din care nimeni nu va înțelege nimic altceva decât că noi doi suntem un șir de întâmplări în alb și negru.