Bucură-te, zic, ziua de azi pentru noi va avea 25 de ore. Este de abia nouă, ce vrei să facem până la zece, când va începe discuția noastră și îmi vei spune că viața te aruncă mereu cu nasul în noroi?
Când mergi prin spini, nu o să uiți niciodată de unde ai plecat. Oricând te vei putea întoarce pe urmele propriului sânge.
Am fost prizonierul propriilor alegeri. De fiecare dată când am ales, vechiul drum s-a oprit și un altul a început. Eu am murit puțin și m-am născut puțin după aceea.
Dacă pe ea nu am putut să o apropii și nici de plecat nu voi pleca, nu îmi rămâne decât să rămân și să construiesc o cetate. Cetatea mea, cu ziduri groase de indiferență și disimulare, apărată de cohorte de cavaleri ai duplicității.
Iubesc tăcerile pentru că ele ajută la conturarea gândului ca ființă. Iubesc cuvintele rostite în limbi bătrâne pentru că trebuie să înveți pentru a le afla înțelesul. Iubesc vorbele spuse șoptit și molcom pentru că și înțelesul lor se umple de blândețe.
Azi am înțeles. Dacă iubești pe cineva, nu te aștepta ca sentimentul să se întoarcă imediat înapoi! Iubești un om pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce simte.
Obișnuia să îmi spună te sărut în loc de la revedere. Întotdeauna te sărut, niciodată pa, niciodată la revedere, întărind astfel prin cuvinte un gest al prezentului, nu al viitorului anticipat prin care cele două persoane presupun că se vor revedea.
Ar fi trebuit să o iubesc. Ea m-a iubit, asta cu siguranță, măcar din instinct și m-a iubit. Încerc să îmi amintesc un moment în care la rândul meu să fi simțit același lucru. Nu pot.
Era cam sărat peștele, mi-a spus scuzându-se și parcă temător că nu o să îmi placă, deși după felul în care îl înghițeam cu tot cu oase trebuia să își dea seama că nu mai mâncasem de două zile. La urmă mi-a dat bere și țigări și am stat de vorbă.
Am visat-o pe Mara condamnată la moarte, unul din cele mai ciudate vise pe care le-am avut, poate din aceasta pricină mi-l voi aminti mereu. Înconjurată de autorități, chiar pe strada mea, urma să fie lovită de o mașină. Alături de ea, mai erau condamnate și alte femei, pe două din ele le-am văzut lovite […]
Realitatea pe care numai tu o cunoști și pe care nu ai voie să o dezvălui, iată drama actorului filantrop, care adună din jur tot ce e rău și îl ține în el, declarând apoi, teatral, cu mâinile în aer și zâmbetul pe buze, că totul e bine.
Într-o minunată dimineață de vară am să mi-o schimb pe un pumn de mărgele așa cum altul a schimbat întreaga lume pentru un pumn de taleri. Așa cum în altă seară de vară m-am culcat unul și m-am trezit doi. Vezi tu, aici e o taină mare pe care nici eu nu am apucat să o deslușesc. Nici Mara nu și-a deslușit încă sensul și nici pe al meu nu l-a înțeles.