Geometria sentimentelor

Când mergi prin spini, nu o să uiți niciodată de unde ai plecat. Oricând te vei putea întoarce pe urmele propriului sânge.

Sângele ăsta al meu a rămas într-o geantă de caiete, modelat sub formă de cuvinte. Le citesc și acum înțeleg, mă înțeleg pe mine și înțeleg acum și dincolo de mine, dincolo de trecut. Iau de exemplu pagina asta:

Mă uit în urmă pe drum și văd. Aici am râs. Aici am închis ochii și m-am înălțat, am zburat mai sus decât păsările cu un singur gând. Eu îi spun gând pentru că nu știu cum altfel să numesc nașterea unei realități cu un spațiu al ei și un timp al ei pe care le trăiești mai mult sau mai puțin desprins de ceea ce știi că tu ești tu. Cu adevărat tu ești în centrul existenței tale și din când în când te proiectezi asupra unui om, a unui gând, a unei frunze.

Iar aici am sângerat, am simțit durerea și realitățile și gândurile au încetat să mai existe. Dacă o lași să te răpună, durerea asta – să o numim dor de ea – te scoate pe tine din tine și nu mai știi cine ești. Atunci, râsul nu mai e râs, gândul nu mai e gând, înălțarea și joaca de-a realitățile nu mai are sens. Tot sensul este ea.

Citesc și știu ce am simțit, când și pentru cine. Dar mai mult decât asta, acum pot să înțeleg de ce „sensul este ea”.

M-am întrebat într-o seară de ce se întâmplă asta, cum poate existența unui om să se piardă în felul ăsta în existența altui om prin ceea ce se cheamă iubire. Pentru că ea te înglobează atunci pe tine, dacă iubirea ar fi geometrie, atunci iubirea perfectă ar fi două cercuri concentrice, cu tine închis în ea, tinzând spre un punct – centrul existenței ei. Asta în cazul în care tu o iubești mai mult. Dacă ea te iubește mai mult, tu ești cercul cel mare, tu vei deveni universul ei .

Iubirea perfectă presupune, astfel, egalitatea sentimentelor. Niciun cerc nu este mai mic sau mai mare decât celălalt. Suprapunându-se, ele vor deveni o singură formă, o singură existență.

Iubirea este o gravitație. Ea este forța care modelează spațiul sufletelor, așa cum gravitația este forța care modelează spațiul stelelor.

Așa am început să lucrez, în Tbilisi, la „legea iubirii universale”, unde singularitatea este starea perfectă a iubirii între suflete (suflet1 = suflet2).