Am reîntâlnit-o după douăzeci de ani și era neschimbată. Atentă, categorică în afirmații, surâzând rar și abia schițat, Mara reușea să se impună într-o relație și să preia inițiativa chiar și atunci când aștepta ca celălalt să facă primul pas. Câteodată, tăcând, îți dădea de înțeles că trebuie să spui ceva anume. Ce? Asta puteai […]
Tot ceea ce fusese orânduit se afla, azi, în deplină neorânduială. Primele mărunțișurile, mai întâi ele își lepădaseră învelișul cel familiar și prinseseră a se înstrăina. Apoi, casele, oamenii care le locuiau, orașul pe de-a întregul. În noaptea când David a remarcat înstrăinarea ieșise afară și se uita lung la stele. O noapte caldă și […]
Femeile zâmbesc din tot soiul de pricini. De aducere aminte, de glumă bună, de vreme bună, de copil, de soare afară sau din cauză de bărbat, adică starea aceea a unui om care le face pe ele să se simtă femei.
Îmi era sete și uitasem să mai beau apă. Imboldul a dispărut, apoi, dar mi-a rămas toată ziua senzația de nod în gât, de uscăciune în piept, pe care am pus-o pe seama regretelor.
Util îmi era doar valul care se spărgea pe stâncile din fața mea și care îmi spunea un singur lucru: nimic nu e definitiv. Nici viața ta de atunci, nici viața ta de acum. Fugi, zicea valul. Griji? Le lăsasem în urmă. Ca să rămână acolo, nu am mai privit înapoi. Ce ar fi fost […]
Câteodată e greu. Dar nu se poate altfel.
I-am urmărit cu privirea până au făcut stânga pe drumul pietruit. Le auzeam doar motoarele şi un nor de praf îmi arăta traseul lor. Erau chiar cei din grupul despre care citisem în revista de călătorii. Citisem atent şi spicuiri din întâmplările povestite de unul dintre membri, ce fuseseră reproduse în revistă. Aceleaşi platitudini, aceleaşi […]
Eram pus la cele mai umilitoare munci, la spălat latrinele, la frecat şi lustruit podelele. Acestea erau unele din cele mai fericite lucruri care mi se întâmplau, deoarece au existat altele mult mai grele care ar fi putut – acum realizez – să-mi afecteze grav sănătatea sau să îmi pună viaţa în pericol. De exemplu, […]
[…] Uşa era aceeaşi, până şi mânerul masiv de bronz rămăsese. L-am atins şi am rămas un timp strângându-l în palmă. O strângere cât o mângâiere… Uşa aceasta văzuse totul, totul până să plec de acasă. Toţi prietenii mei trecuseră pe aici, eu trecusem de milioane de ori pe lângă ea. Oare de câte ori […]
„În viaţa mea ulterioară plecării, nu a mai existat prezent. Doar trecut şi viitor, mai ales trecut. Iar viitorul meu se referea tot la trecut. Din nou, amintirile mă copleşeau. Şi înainte se întâmpla asta, dar acum parcă mai des şi mai puternic ca niciodată. Dar, ce nătâng sunt. Logic, acum sunt acasă, acum amintirile […]
Din prima călătorie. Între Constanţa şi Marsilia. Uneori, destinul îmi apărea în minte ca un bătăuş care începea să-mi care pumni în figură. Îmi personificăm deznădejdea sub forma unui individ nebărbierit, uscăţiv, cu ochii mici şi răi. Îl lăsam să mă bată peste obraji până când îmi dădeau lacrimile, îl lăsam ştiind că furia mea […]
Negustorul de mătăsuri (sub denumirea iniţială Jurnalul Agoniei) este un roman neterminat, pe care l-am început prin 1997. Are trei capitole şi, probabil, vor mai trece ceva zeci de ani până când să ajungă la maturitate, deopotrivă cu autorul său. Personajul principal, pe nume David, se luptă, se zbate fugind toată viaţa de o întâmplare, […]