Negustorul de mătăsuri – Acasă
Tot ceea ce fusese orânduit se afla, azi, în deplină neorânduială.
Primele mărunțișurile, mai întâi ele își lepădaseră învelișul cel familiar și prinseseră a se înstrăina. Apoi, casele, oamenii care le locuiau, orașul pe de-a întregul.
În noaptea când David a remarcat înstrăinarea ieșise afară și se uita lung la stele. O noapte caldă și senină, tulburată doar de cămășile albe agățate pe sârmă, care fluturau bezmetic între cei doi copaci desfrunziți. O toamnă caldă și uscată cum nu fusese demult.
Le simțea ale altuia, deși erau ale sale. La fel și pomii, parcă nu îi pusese chiar el în pământ, acum zece ani. Nici acoperișul, pe cine păzea el de ploaie și vânt? Mai degrabă vântul îi aparținea și cerul senin care boltea liniștit deasupra casei.
Totul în jurul lui se întunecase afară numai de stele și de lună. Vasăzică, gândea, el trebuie să se ridice numa nițel, cum o putea, să le fie mai aproape, vreme ce tânjea după lumină.
Să plece de la câmpie la munte, acolo totul e mai clar, întunericul e mai întuneric și lumina e lumină, la munte nu e loc de griuri și jumătăți de măsură. Acolo și oamenii sunt dintr-o bucată și știu ce vor.
Și ce să facă el acolo? Păi, ce face și aici, să încerce să trăiască. Ce să traiască? Viața asta a lui s-ar fi schimbat în bine și dacă da, cum oare? Ce ar fi făcut el acolo și nu face aici?
În primul rând, și-ar fi pus ordine în lucruri și în suflet. Așa gândea. Că acolo ar putea să facă asta, că numai acolo sus lumea, viața, și-ar fi putut recăpăta sensul. Pentru el se pierduse acest sens, poate de aici înstrăinarea.
Ciudat felul în care omul jinduie după un loc, ca și cum el s-ar simți împlinit numai și numai cu un anumit pământ sub tălpi. Să fie o taină aici? O legătură nescrisă și nevăzută între ființă și loc? Sau doar un motiv să zici, comod, nu pot să fac asta că nu sunt unde trebuie. Să te lamentezi leneș oftând eh, dacă aș fi fost eu în partea aia, câte nu aș fi putut să fac…
De ce nu îți faci, David, ordine în viață acilea unde ești acum, acasă? Unde a casa ta? Cerul e casa mea, acolo departe unde văd că a coborât pe pământ. Acolo vreau să ajung, mereu acolo.