Negustorul de mătăsuri – fragment #3

Din prima călătorie. Între Constanţa şi Marsilia.

Uneori, destinul îmi apărea în minte ca un bătăuş care începea să-mi care pumni în figură. Îmi personificăm deznădejdea sub forma unui individ nebărbierit, uscăţiv, cu ochii mici şi răi. Îl lăsam să mă bată peste obraji până când îmi dădeau lacrimile, îl lăsam ştiind că furia mea creşte şi atunci când va veni momentul voi izbi o singură dată, cu toată forţa dospită până atunci. Alteori, eu şi uscăţivul ne plezneam sacadat, intercalat, mai întâi el apoi eu, într-o succesiune de lovituri pe care mi-o imaginam ca fiind viaţa mea.