Lasă-mă pe mine să te plâng prima
Mara a vrut să mor înaintea ei. De ce? „Pentru a te feri de durerea pe care ai simți-o la moartea mea”, mi-a spus. „Lasă-mă pe mine să simt asta, lasă-mă pe mine să te plâng prima”.
Neputința
Da, omul acela nu poate să meargă pe picioare, deși ar fi trebuit să poată. Dar eu, la rândul meu, sunt la fel de neputincios ca el pentru că aș putea să conduc o mașină dar nu am carnet. Sunt la fel de neputincios pentru că m-aș putea învârti deasupra Brașovului cu un aeroplan, dar nu sunt pilot. Aș putea să traversez Dunărea înot, dar mi-e teamă.
Rustaveli 14
În fiecare dimineață, mă îmbrăcam și coboram din apartamentul meu de pe strada Virsaladze, trecând prin parcul Giorgi Leonidze și făcând dreapta pe Rustaveli, până la oficiul poștal. Câteodată, din ce în ce mai rar în ultimii ani, aici găseam o scrisoare care începea așa: „Iubitul meu”.
Fericirea e și în corcoduș
Ciudat cum o întrebare care începe prin ce ar fi poate sta la baza unor hotărâri mai mari, trecând într-o fracţiune de secundă de la condiţional-optativ la imperativ.
I-am promis o insulă în locul unde i-am găsit pe oamenii scrumbii
În jurul meu se petrecea o scenă marină iar eu aveam privilegiul de a lua parte pe viu la ospăţul anual prilejuit de schimbarea omului în scrumbie şi de migraţia lui către mare.
Pe Muntele Athos
Am scris, la un moment dat, că un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul. Am înțeles că nu trebuie să judec și dacă am făcut-o să mă iert. Așa cum i-am iertat și pe alții și am învățat să accept. Eram în Grecia când un călugăr mi-a spus că nu poți schimba trecutul, […]
Negustorul de mătăsuri: Poate omul este condamnat să iubească
Suntem programați din naștere la curiozitate, suntem condamnați să ne punem întrebări. Faptul că există însă oameni care nu și le pun, care și-au pierdut acest impuls al curiozității, nu se datorează geneticii, ci unei alcătuiri sociale care, uneori, îl face pe individ să asocieze cunoașterea cu un exercițiu agasant și impus.
Li s-a spus că vor întineri și ei au crezut
În vara aceea, războiul se simțea rece în aer, ca o toamnă timpurie. Pentru bătrâni, paradoxal, era o nostalgică aducere aminte a tinereții, una cu iz dulceag, din care se estompase toată amărăciunea celor trăite cândva.
Puricii unei societăți bolnave
Fiecare individ îndeplinește o funcție în societate, are un rol pe care și-l poate alege în funcție de condiții, în funcție de context. Când rolul lui devine acela de a lupta pentru destabilizarea acelui sistem într-un mod grotesc, fără să propună un alt sistem în locul celui pe care vrea să îl schimbe, acel individ devine o celulă mutantă care poartă în el un risc malign.
Caucazul meu, iluzia unui capăt
Mara a fost singurul om care mi-a oferit sentimentul binecuvântat că aparțin unui suflet, în rest am fost atras doar de drum. Nu atât liniaritatea și siguranța lui carteziană, bine definită și lămurită în spațiu, cât asemănarea cu timpul. Și drumul, ca și timpul, este infinit dar în același timp are margini.
Absurdul oglinzii, Mara
Cum aș putea să păcălesc timpul? Cum aș putea să păcălesc o condiție, un fenomen? Cum altfel decât prin propria mea percepție a acelui fenomen. Nu îl pot altera, îmi pot modifica doar felul în care îl privesc.
Pentru conformitate
Poate că mă voi întoarce ca fluture într-o zi, dar nimeni, absolut nimeni nu are voie să mă vadă vierme.