Negustorul de mătăsuri, fragment #6

Eram pus la cele mai umilitoare munci, la spălat latrinele, la frecat şi lustruit podelele. Acestea erau unele din cele mai fericite lucruri care mi se întâmplau, deoarece au existat altele mult mai grele care ar fi putut – acum realizez – să-mi afecteze grav sănătatea sau să îmi pună viaţa în pericol.

De exemplu, o dată pe săptămână, eram pus să curăţ rezervoarele de combustibil. Pentru asta, trebuia să intru în tancuri cu masca pe figură şi cu o lanternă specială. Ieşeam de acolo peste câteva ore negru ca un pui de drac, unsuros ca vai de mine, încât mă chinuiam să dau jos putoarea de pe piele alte câteva ore. Ce mai, cu această corvoadă la care eram supus pierdeam o zi întreagă, zi în care cei mai mulţi din echipaj se relaxau, pentru că spălarea asta se petrecea în zilele de odihnă, când nu funcţionau motoarele. Îmi era şi frică să mai fumez în acea zi, într-atât puteam să duhnesc a combustibil!

Dar nu mi-a părut niciodată rău. Nici nu mă dădeam în lături de la nimic: unde eram trimis, acolo mergeam fără să crâcnesc. Niciodată, pe timpul acelei curse, nu am avut vreun conflict cu cineva. Şi asta era lucru de mirare, echipajul acestei nave fiind cunoscut prin toate porturile Mediteranei ca unul de depravaţi şi bătăuşi. Nu exista andocare pe undeva, fără ca poliţia să intervină din pricina scandalurilor şi bătăilor de prin tavernele portuare.

Treptat, stilul de viaţă schimbându-mi-se, caracterul începuse să mi se remodeleze. Mă trezeam de multe ori cu gândul doar la azi şi la ziua de mâine. Încercam rareori să-mi amintesc. Trăgeam dimineaţa aerul în piept cu nesaţ, laolaltă cu multă apă rece. Şi priveam mereu înainte, pe balustrada de la prova. Mă visam mai departe, tot mai departe şi mai departe. Trăiam pentru prezent şi pentru mâine. Celălalt timp, trecutul, începuse să-şi piardă valoarea pentru mine.

Incredibil cât de repede uită oamenii, în situaţii în care tovărăşia unor camarazi e omniprezentă, atunci când eşti în permanenţă înconjurat de o adunătură de derbedei murdari şi slinoşi, pentru care romul este religia supremă, iar bătaia singura cale de evoluţie.

Dar nu aveam dreptul să las nimic în urmă, deşi asta căutam pe acel vapor. Plecasem pentru a uita, sfârşisem prin a uita.

Nu la mult timp după aceea, mi-a părut rău. M-am autopedepsit prin chinuri impuse cu voinţa căinţei. Profanasem impecabilul prin uitare şi ignoranţă. Divinul din inima mea. L-am aşezat cu evlavie la loc, acolo unde a rămas până în prezent.

Dar asta, se întâmplase mult mai târziu…

desen: Thom Wheeler