Aici s-a născut tata. În locul ăsta fără mări și păduri s-a născut, golit de orice arhetip matern. Aici, unde lupii urlă arțăgoși către lună.
mai ții minte zilele cu fluturi sălbatici, nebunii cu aripi colorate care te înhățau de coaste
Unii oameni nu mai vor nimic. Nu pentru că ar avea totul, ci pentru că nu au nevoie de tot.
Turnurile negre cresc așezând etaje sticloase unele peste altele și miros a naftalină și săpunuri vechi, ca hainele împăturite în dulapul de lemn al bunicii.
ce responsabilitate grea trebuie că te apasă uneori să știi că porți toate acestea în tine.
Nu am nevoie de un personaj numit Sotir pentru a-mi fi lehamite de supunere. Poate că tu îl vezi ca pe un rebel, ca pe un grec tânăr și neastâmpărat gata să spargă baloanele realității în cele două vârfuri ale mustății sale. Poate că te nedumiresc azi ochii lui de viezure, știind că ei au […]
Am nouă minute să spun că eu scriu dintr-o hrubă numită uneori catedrală, alteori bucătărie de vară, în orice caz o hrubă unde timpul este și nu este ce pare a fi: o eșarfă stacojie de mătase.
eu numai zăpadă pot să îmi învelesc copiii întregind o mie de glasuri
unii oameni și casele lor își întind sufletele dincolo de timp, așa a fost dintotdeauna, de când primul om i-a rostit altui om basmul lui.
Marele han visează. Marele han a aflat ce înseamnă piatra. De departe se vor minuna împărații și faraonii întrebându-se ce este aceasta.
azi am înțeles că dulcele este o realitate, un univers rotund și tangibil care conține felurite și nenumărate conștiințe
aici duminică omul este un lucru trist un petic de iarbă ascuns după garduri