Turnuri negre

Otrava miroase bătrânește câteodată, dragul meu Olaf, am simțit asta în pădurile tinere din care se înalță turnuri negre ce îmi par liniștite. Dar și eu și lupii le știm, o, le știm, zidurile lor lucioase a solz sunt înșelătoare, nu este liniște în ele ci amenințare.

Turnurile negre cresc așezând etaje sticloase unele peste altele și miros a naftalină și săpunuri vechi, ca hainele împăturite în dulapul de lemn al bunicii.

Dar și eu și lupii le știm, o, le știm, urlăm în jurul lor ei căscându-și gurile spre cer, eu despicându-mă în mine către piept. Lupească alcătuire e urletul acesta, Olaf, prin el te declari și arăți cine ești.

Iată, sunt eu, se aude ecoul, sunt eu și mă voi prăbuși înainte să împietresc, mă voi întinde aici sub rădăcina copacului pentru ca din pieptul meu despicat să nu poată să se înalțe vreodată un turn. Eu voi mirosi, dragă Olaf, a iarbă nu a naftalină.