tataie își otrăvește ficatul cu o cafea incertă, stropită cu secărică din buzunarul încăpător al paltonului maro, în care se distinge discret forma cilindrică a sticlei.
Sunt atât de rănit și atât de singur încât nu mai am rădăcini.
am închis această dimineață aici cu tine cu tot ca pe o veșnicie.
dătătoareo de viață, odraslă a viselor mele încă din vremea în care apăsarea pietrelor deasupra pieptului meu mă făcea să îți icnesc numele
Și iată-ne aici, în bucătărie, unde fiecare, din obișnuință, i-am pregătit și celuilalt farfuria.
Dragă Smaranda, Află despre mine că sunt bine sănătos, ceea ce îți doresc și ție. Ascult a doua melodie de la tine și închid ochii. Mă văd mergând pe jos, într-un decor urban străin – un alt oraș. Este toamnă și a plouat iar eu am un palton gri și pălărie neagră. Mereu mi-am dorit […]
de mână cu mama tuturor mamelor, cea pe a cărei formă o intuiam în sângele meu vechi, în sufletul meu și mai vechi
te-ai jertfit pe tine ție însuți, numai și numai așa vei crește, numai și numai așa vei învăța, viața ta, sinele tău, lăuntrul, acesta este secretul runelor, vei fi iarăși întreg.
dar eu sunt mai mult de atât, eu numaidecât mă jupoi de pe trupul său,am să caut șontâc un copac și am să stau atârnat de el nouă zile până are să îmi crească la loc carnea
privește-le cu atenție și ai să vezi cum lujerul se apleacă
pentru a-și așeza cu un icnet floarea ca pe o cocoașă.
Nu sunt profet să știu asta, dar e limpede că așa cum e acum nu poate continua. Cum se va schimba? Asta nu mai știu. Dar dacă schimbarea vine, ține ochii înainte, nu înapoi. De dinapoi vii, nu acolo e răspunsul. Răspunsul e doar înainte.
Nu știu ce am să fac după ce pleci. Nu am niciun plan. Mă voi scufunda în simfoniile lui Bruckner. Poate mă voi liniști, poate nu. Poate o voi lua razna. În orice caz, voi căuta dreptatea.