Templul cailor
această lume locuită de mine în trup de călugăr, mărginită de coloane de marmură bătrâne cât tatăl meu
Imperiu
Toate câte au fost încă sunt, doar eu mai rotund. Eu sunt lumea nepotului meu, Hulagu. Eu sunt tot.
Turnurile
Mi-e dor de turnurile pe care nu le-am văzut niciodată, cele ridicate în mine cu greu piatră peste piatră în corpul acesta de cal care își rumegă oștirile ca pe iarbă.
Sâmbure
tocmai eu, cel ce mi-am lăsat organele ofrandă – toate în afară de ficat,
tocmai eu să înțeleg că lumea e un strugure prin pielița căruia se văd sâmburii
Secvențe
Vreo cincisprezece copii, încolonați câte doi, cu câte o lumânare în mâini, însoțiți de o supraveghetoare. S-au înșirat de-a lungul trotuarului, așteptând drepți, soldățește, învierea.
Ei și
iubesc semnele pentru că sunt semne, iubesc cuvintele pentru că sunt cuvinte, oamenii pentru că sunt oameni, abia apoi vine sudoarea înțelegerii.
Florin de la Ploiești
am renăscut sorbind lacom aerul din cetăți și împreună cu el sufletele oamenilor, am o mie de guri care cântă pretutindeni și pururi în felurite și iscusite glasuri
Huginn și Muninn
Nu voi putea fi cu adevărat întreg dacă nu îmi accept temerile.
Metamorfoză
Acestea sunt lucruri știute; cunoașterea lor se petrece agale, în vreme ce sinele devine un animal taciturn, aparent greoi și ursuz, care evită omul.