tragem cortina, ne retragem în valhala așternutului nostru, tu adormi cu fundul lipit de burta mea iar eu, cu mâinile pe omoplații tăi, caut cu degetele să aflu dacă ți-au crescut deja aripile.
aici suntem protejați în pântecele mamelor noastre unde ne-am despăturit întâia oară inimile, hrănindu-ne cu lapte de iapă limbile ne au gust de pământ și de iarbă
Cunosc prea bine jertfa și te înțeleg. Cu fiecare creație murim câte puțin, câte un strop, în timp ce stăm deasupra gâtului și contemplăm propria dezintegrare, luând notițe.
În cuvintele din cartea din geantă pe care nu știu de ce o car după mine la birou, în turnurile Caucazului, în proiecții și în imaginație, în personajele mele
Fiecare memorie / idee transmisă a trăit mai departe, crescând, modificându-se, călătorind cu caravanele, cu cetele, apoi cu bărcile. Cu cât cele comunicate au fost mai numeroase, cu atât a sporit avantajul grupului. Să numesc asta înțelepciune? Furișarea sinelui în colectiv?
Să îmi las inima să mi-o ia înainte călare pe corpul acesta schilod care mai poartă în el posibilitatea galopului
Îți contorsionez trupul fără să te doară. Te înnod și deznod, marinărește, sigur pe mine, cu mișcări dibace. Mâna mea spirală în jurul coloanei tale vertebrale. Degetul îmi trece peste ea vertebră cu vertebră, îți simt forma osoasă. În mijlocul lor, nervii, purtând cu ei toate simțurile tale, toate instinctele de om. Toate senzațiile simțite vreodată de tine, fiecare atingere a vieții tale este în mijlocul meu.
Atunci plec spre capătul lumii, mă știi la fel de bine pe cât îmi cunoști caii și corăbiile lungi, la fel de bine pe cât îmi cunoști gustul din buze, din degete, din vintre, ritmul inimii negre.
vom ofta nerăbdători și vom țipa unul spre altul cu buzele însângerate lipindu-ni-le , lingându-ni-le așa cum fac pisicile cu puii născuți, să ne spălăm trecutul, să rămânem goi și curați, orbi și frumoși, cu burțile rotunde în sus și brațele ridicate deasupra capului
Care e rostul acestora, vor întreba călugării în lanțuri, noi le vom răspunde că femeia aceasta de sub măselele și limba noastră
să te privesc cum îți iei zborul dintre sânii tăi Pe o plajă între Mangalia și Bulgaria unde stăm și vorbim despre orice Mușcând dintr-un porumb fiert moale și dulce Care îmi amintește de gustul buzelor tale Pe care astăzi sunt norocos fericit să îl cunosc Să te privesc cum zbori liberă deasupra oamenilor, încrezătoare […]
Nu poți să iubești pe altcineva cu adevărat neiubindu-te pe tine. Vei sfârși zicând înciudat „ce te-aș mai fi iubit”, ca și cum iubirea asta ar fi condiționată de cine știe ce circumstanțe complicate.