Un pelican
De ce nu văd un pelican, să îl văd cum crește an de an, mâncând în fiecare zi doar pește?
De ce nu văd un pelican, să îl văd cum crește an de an, mâncând în fiecare zi doar pește?
Fericirea e un nor: mai cu ploaie, mai cu dor
După-masă, veneam obosit de la serviciu. Știam că trebuie să ies cumva din acest carusel, dar mai știam și că după primele două pahare de vin din Kakheti oboseala și răul vor dispărea.
Mi-am privit îndelung trecutul, atâta cât să aștept să fiarbă legumele în ciorbă, înainte să adaug borșul. L-am găsit neschimbat. Același băiețel care umbla cu nasul pe sus că să miroasă toamna pământului amestecat cu frunze jilave. Același tânăr cu inima pe malul mării, într-un noiembrie cu valuri mici dar dese. Același om. Apoi, eu. […]
Sunt un copil care s-a dat vulturilor. Învățam zborul cu clonțul înfipt în ficat.
Aș putea să te respir. Sau aș putea să te am ca pe un gând.
Ce ți-ar fi trebuit când erai copil? M-a întrebat fosta soție. I-am răspuns fără să stau pe gânduri: dar tu dacă ai fi un șervețel mototolit la piept de bunicul tău, ce cuvânt ți-ai fi dorit să scrie pe tine?
de bună seamă marele cer albastru are să îi cadă greu peste umeri, el o să îl țină strâns de copite și cu această ofrandă în spate o să apuce din nou spre apus, de data aceasta desculț.
fără sens, fără ambiția luptătorului, doar liniștea celui care știe că se îndreaptă oriunde.
doar o femeie îmi simte greutatea uneori și colții mi-i știe prin urmele pe care le cercetează a doua zi dezvelindu-și în fața oglinzii sânii
Am venit doar să scriu că sunt fericit. Acum o să mă întorc la bucătărie unde feliile mi-au sărit demult din prăjitor.
Din după amiaza ultimului imperiu al lui Marduk, i-am spus. Atunci te-am găsit, când a căzut Babilonul, când a ars Nipurul, Ur și Urukul.