
Improvizație
anticipez atingerea cu ochiul drept închis ferm
cu stângul mijit pentru a-ți întrezări silueta
cu pieptul deschis larg pentru a primi pieptul tău
așa cum în urmă cu mai bine de o mie de ani
un bărbat pe nume Ulfr a primit botezul vulturului însângerat
i-au despicat sternul cu topoarele apoi i-au întins coastele în chip de aripi
el a răbdat ritualul de bunăvoie
pentru a primi în pieptul său valkiriile și inima tatălui nostru Odin
sacrificiul meu e mai blând
presupune spermă nu sânge
moartea prin orgasm este o improvizație
o piesă jucată de fiecare dată altfel
unde murim un pic, apoi renaștem mai calzi
iar la final aplauzele,
tragem cortina, ne retragem în valhala așternutului nostru
tu adormi cu fundul lipit de burta mea
iar eu, cu mâinile pe omoplații tăi,
caut cu degetele să aflu dacă ți-au crescut deja aripile.