Pulsar

Noi nu suntem în nicio fotografie împreună. Nu zâmbim înrămat pe niciun perete, în ascunzișul niciunui sertar. Ne lipsește chiar și pronumele noi, pe care îl ocolim discret.

Personalitățile noastre sunt atât de dense încât nu se vor putea contopi prin pierderea indvidualității, înstrăinarea sinelui prin confundarea cu celălalt. Gravităm unul în jurul celuilalt pe o orbită eliptică, cu distanțări și apropieri. Ne distanțăm pentru a respira aerul propriu, ne apropiem pentru a cunoaște. Este ceva acolo. Însă cunoașterea deplină nu o vom dobândi niciodată.

Uite, dacă două stele, să spunem doi pulsari vor trece unul pe lângă altul pe două cercuri concentrice, nu își vor putea observa rotunjimea. Fiecare observator va vedea un cerc, nu un punct aflat în mișcare. Iar dacă viteza lor e infinită, punctele vor exista simultan pe toată circumferința cercurilor. O infinitate de puncte, fiecare din ele reprezentând pulsarii noștri. La viteză infinită timpul nu mai există decât ca idee năstrușnică.

Evoluăm, între timp. Mergem la terapii, ne cunoaștem fiecare pe sine, ne compunem și descompunem aparent ordonat, analitico, însă nu e nimic matematic în noi, în afară de infinit. Pentru a-l cuprinde, l-am feliat aleator în ieri, în azi, mâine, la anul. Suntem atât de mândri de născocirea asta încât pe unele le sărbătorim. Apoi, avem cele câteva felii de timp care aparent ne definesc. Nașterea. Moartea. Sunt la fel de sigur că voi muri, pe cât de sigur sunt că m-am născut și pe cât de încredințat sunt că acum exist.

De aici până aici există pulsarul meu (sic) botezat Mo. De aici până aici exist și eu. Asta, însă, în timpul omului, acela feliat precum un parizer nemuritor. Dar eu văd cercurile, elipsele.

Eu văd și calul maro, aflat acum la o petrecere. Mănâncă alune așezat pe canapea lângă un pahar de vin. Din când în când nechează a râde, după ce rumegă vreo glumă simpatică. Nimeni nu îl mai poate vedea, e calul meu. E suficient dar să ți-l arăt cu degetul, uite, uite un cal maro! Atunci, devine calul tău.

Pragmaticul e temperat de copil. Ei sunt două continente pe întinsul meu. Cum spunea Ionesco, la polul nord al soarelui ninge. La mine doar se râde. Popoarele mele cântă și dansează. O stea a apărut pe cer în chip de panglică.