Mirosul obrajilor tăi

nu ne mai cuprinde timpul
spațiul acesta absurd care ne măsoară dorințele
eu vreau să te aud, înțelegi? să te aud
nu să te visez în vreme ce tu dormi
într-un așternut oarecare a cărui culoare nu mi-o pot închipui
doar mirosul obrajilor tăi îl simt în nări
așa cum lupul adulmecă cerbul rănit
eu vreau să te aud și nu-i lună afară să urlu la ea
e șapte jumate și miercuri
și iarnă și frig și nu-i timp
nu e timp, nu e timp,
în trei ore ședință pe zoom
iar în două emailuri, mesaje, whatsapp,
nu am timp să te aud
peste o oră îmi trezesc copiii
pe care îi cresc singur în interiorul aceluiași timp ce îmi măsoară dorințele,
mirosul obrajilor tăi în vreme ce le încălzesc laptele la microunde,
mirosul obrajilor tăi când îmi îmbrac sacoul înainte de ședință
mirosul obrajilor tăi e tot ce pătrunde dincolo de absurd și rutină
și scriu asta apăsat, repetat, izbind cu buricele degetelor în taste
ca pe un pumn în pomeții timpului strâmt și schilod,
l-am învins,
am închis această dimineață aici cu tine cu tot
ca pe o veșnicie.