vremea topoarelor, vremea șpăngilor și a pavezelor rupte
Uite ce frumos rămâne în urma noastră, tată, și ce limpede în noi.
adevărul e că rămânem prizonieri lipsiți de timp dar cu ficatul în noi așa naivi, fără de cunoaștere; uneori, el e mai important decât inima, descompune amarul.
sunt om între cer și pământ pentru om.
Ra și tot ce am fost vreodată au fugit mâncând pământul lăsându-mă vrabie mută în mijlocul stepei mele întinse.
Doar tălpile zdrelite sunt dovada fugii. În rest, ceva mă ține aici. Durerile au dispărut. Vreau să mă trezesc. Viața fără vise e un vis.
instinctiv mă ascund în a fi țăran - singura ființă împăcată cu timpul
lasă-mă să fiu pasăre până îmi trece
A încerca din toți rărunchii să iubești ceea ce instinctul spune că e de neiubit.
tu trebuie să înțelegi că eu sunt aici pentru cuvinte, pentru tine, pentru casă, limba aceasta sunt eu învățată așa cum se învață limbile, din bunici în nepot.
Omul să se învețe întâi și întâi pe sine. Să se înțeleagă, să se pipăie pentru a se încredința că există.
Apoi ne vom îndura noi de noi înșine după ce aprigi am purtat pe umeri piele de soartă și o vreme ne-am fost potrivnici.