Toma
ești gol azi, Tomo, iar soarele mai știrb de niște raze
Rostul ierbii
omul este un lucru trist ca un petic de iarbă ascuns după garduri de tablă și policarbonat, măcar de ar fi fost stejar
Acum
Vreau să învăț să prețuiesc secunda de acum, poate și pe următoarele trei, cam atât îmi ia mie să mă ridic în picioare și să mă scutur de praf.
Bufnițe, peste tot bufnițe
Jos, în vale, războiul începuse de aproape șase luni. Nenorocirea cea mai mare era că în genul ăsta de război luptele nu se întâmplau doar între dușmani, ci și între prieteni, uneori între frați.
stf, vară
știi, vara nu avem voie să fim bolnavi, trebuie să fim fericiți și bucolici și să mergem de zece ori la mare să ne bălăcim și să mâncăm gogoși, să bem bere și să facem grătar, ah, neapărat gratar!
Al treilea fiu
Asta rămâne în urma omului, se gândea Ogodei. O pată vremelnică, aruncată la întâmplare. Omul vine, se așază un timp frumos și lung cât o vară, cerul se umple de râsul alor săi, apoi pleacă mai departe.
Semn pistruiat al timpului meu
Eu te-am iubit de dinainte să îți dau viață, semn pistruiat venit la fel ca poezia gruzină din sâmburele rotund al timpului meu.
Noetic
deciziile sunt puncte ascunse sub copita calului meu, poate eu sunt un punct, adevărul este un punct, poate pământul este și el un punct
Drumul tău, Camelia
Totul din jur e o impresie, e rezultatul unei comparații dintre ceea ce există acolo și ce e în noi.
Soție de apolinic
ești verde, repezită și instinctivă iar din mine doar faunul te mai poate stăpâni, doar el te poate linge ca pe un stâlp de sare
O pasăre cât un nod în gât
despre toate grijile și durerile îmi cântă, eu o mângăi cu grijă pe spate și o îndrept cu arătărorul spre fereastră, zboară, îi zic, zboară departe pe pământul ăsta rotund și neasemuit de întins
Flori de mac
Pete de sânge pe fundalul rustic al ţării înroşesc gândurile oamenilor devenind un mijloc mistic, legendar, de a incendia pământurile.