Zborul omului (despărțire)
Du-te, du-te și zboară. Ia-mi aripile și zboară, dar lasă-mi inima să gust zborul omului cel fără de inimă.
Oameni și salcâmi
Ne prefacem că existăm pentru a nu da satisfacție singurătății salcâmilor.
Un pitic gras pe un scaun cu trei picioare
Un pitic gras așezat pe un scaun cu trei picioare îmi strigă: Ce rost au toate astea? Ieși.
Un cufăr și un catâr
of, dacă aș putea să îmi strâng totul într-un cufăr de lemn - oamenii din viața mea, pe mine din viețile lor, toate limbile pe care le înțeleg cu sufletul și toți caii din piept care îmi nechează în hățurile ciudate numite prietenii și altele mai abitir numite iubiri
Surghiun
în vagoane în loc de șa stau tătarii necălare duși în lanț dinspre Kırım spre Siberia cea mare
Cherhanaua nu-i un capăt
Ne vom plimba, doamna mea, și anul acesta pe trotuarul din fața primăriei. Eu te voi ține de mână și îți voi spune iată, te-am adus în centru, tu vei râde și îmi vei răspunde că suntem la capătul lumii, la capătul lumii noastre de adulți. și atunci care centru?
Duminică
Duminică, pământul se oprește amețit și se așază la umbră, stă cu ochii mijiți către soare, nici mașinile nu se mai aud atât de zgomotoase, din curți iese fum de grătar, în parc copiii aleargă, bunicii își vorbesc - încheind „asta e”.
Introspect
Oamenii, ehe, oamenii, dacă ar ști câtă lumină e aici în întunericul ăsta de sub pleoapă tulburat numai de soarele care se încăpățânează să se uite la mine de deasupra cireșilor.
Sfârșit de săptămână în Mangalia
Erau zile când zburam, nimeni nu băga de seamă că nu mai sunt, orașul meu tremura frenetic așteptând într-o miercuri un nou sfârșit de săptămână, numai eu alegeam să nu fiu și ieșeam și zburam și plecam.
Negustorul de mătăsuri – cap4 #fragment
Omul este o fiinta armonica. Este sensibil la orice forma de rezonanta, produsa de sunete, de radiatii, de energii. Omul este aflat la punctul dintre energie si materie, un punct in care, rezonand dupa necunoscute frecvente, poate deveni un rezervor de timp.
Cerchezul primordial
Omul este el însuși un dialect aglutinant, unde cerchezul primordial este sufocat de fel și fel de afixe pentru a-și construi un sens nou.
Lăstar
Cine sunt eu să ridic piatra de sub care s-au înălțat cu disperare lăstarii spre lumină, îngălbeniți de chin și umbră adâncă, cine sunt eu să o ridic și să le zic veniți, veniți de luați soare.