Un cufăr și un catâr
of, dacă aș putea să îmi strâng totul într-un cufăr de lemn –
oamenii din viața mea, pe mine din viețile lor,
toate limbile pe care le înțeleg cu sufletul
și toți caii din piept care îmi nechează
în hățurile ciudate numite prietenii
și altele mai abitir numite iubiri,
of, dacă aș avea un catâr,
dacă aș mai avea o bunică,
dacă mi-aș aminti dimineață vorbele vechi pe care le visez,
viețile care mi s-au scurs pe drumuri,
fuga prin iarbă,
dacă aș avea un strop din curajul de atunci
i-aș striga maică-mii închide televizorul
ești o umbră
scrie, scrie, mai scrie
că de aia ai terminat literele,
nu mă lăsa pe mine să scriu tot ce nu ai putut tu,
nu înțelegi că eu deja am datorii vechi
ale mele față de mine,
mi-am promis mai demult că voi închide totul într-un cufăr,
îl voi încărca pe un catâr și voi pleca
de data asta cale întoarsă,
spre răsărit voi pleca
de unde am venit
să învăț cine am fost,
poate după aia ne vom împăca
dacă nu cumva voi fi găsit până atunci și eu într-o chichiță
un glas slăbănogit să îmi zică –
“Bine ai venit, că de mai întârziai, și eu mă prăpădeam”.