stf, vară

Cineva a dat-o rău de tot în bară cu vara asta
insipidă, fără zvâc,
cu vișine și cireșe rămase neculese,
cu senzualități de vacanță rămase și ele neculese
în stomacul omului ca în pom,
la naiba,
măcar de am profita de ea ca de o zeamă lungă
și am dormi până foarte târziu
dar nici măcar asta nu putem toți,
unii se trezesc invariabil în zori
și se minunează că e vară când de fapt ar trebui să fie iarnă,
ar trebui să fie întuneric afară la ora șapte,
aer înghețat și muncă, muncă, muncă!

Brațe puternice, mers hotărât, vorbă apăsată,
ar trebui să știm ce vrem!

Ar trebui să muncim dar nu,
se pare că trebuie să o frecăm la umbră câteva luni
indeciși în privința concediilor
și a stării noastre de sănătate,
să mai bem un siropel cu ibuprofen, calmează durerea,
știi, vara nu avem voie să fim bolnavi,
trebuie să fim fericiți și bucolici
și să mergem de zece ori la mare
să ne bălăcim și să mâncăm gogoși,
să bem bere și să facem grătar,
ah, neapărat gratar,
noi băieții să îl facem cu câte o bere în mână
în timp ce vorbim despre euro 2016 și mașini
iar fetele să taie amuzate legumele pentru salată,
da!

îmi pare rău dar eu nu am timp să o frec la umbră,
eu aud iarăși sunetul betonierei,
lopata hârșâind pietriș,
eu vreau să torn beton în cofrag
și seara să îmi dau drumul pe sânii tăi,
eu vreau să îmi construiesc o nouă orânduire socială
fără lupte și fără clase
pentru că societatea mea e formată dintr-un singur om,
unul îndrăgostit de muncă și de șantier.

stf, vară.

mi-e dor de pufoaica mea și de cizmele de cauciuc.