Rostul ierbii

omul este un lucru trist
ca un petic de iarbă ascuns după garduri de tablă și policarbonat,
măcar de ar fi fost stejar –
așa ar mai fi avut o șansă la înălțare
dar nu, iarba asta va rămâne totdeauna aici
în incintă
în grădina asta cu gardul de tablă și poteca din dale de ciment
peste banii ăștia cheltuiți în Dedeman,
va rămâne totdeauna aici înghesuită între materiale de construcție
între bariere și negări
între neasumarea deciziilor și băgarea capului în nisip ca struțul,
pardon, nu în nisip,
în gazonul udat cu temporizator
cumpărat tot din Dedeman
cu bani la fel de triști ca omul.

știi ce e mai trist?

că omul nici măcar nu realizează asta;

rar îi mai trece vreunuia prin cap că iarba asta nu are niciun rost aici,
nici temporizatorul cu aspersor, nici tabla, nici policarbonatul,
în rest niciun gând, nicio idee,
doar nerăbdari de weekend condimentate cu fum,
bere și ceafă de porc.