Iedera
Câteodată durerea era așa intensă că o simțeam ca pe o prăbușire a întregii mele existențe de om, cu tot ce presupune ea - gânduri, amintiri, sunete și imagini din prezent.
Da, poate se va întâmpla și asta
Să presupunem că toate acestea se vor întâmpla. Și după aceea? Cu ce rămânem noi după aceea, te întreb. Cu o amintire plăcută a unui corp, a unor senzații, poate mai mult de atât, poate cu mugurele unui viitor dor de celălalt care o să apară la răstimpuri și care o să ne facă să căutăm telefonul și să vrem mai mult? Dar era vorba să fiu al tău doar o dată, așa mi-ai spus…
Dansul acesta
Mai întâi ridici brațele ca și cum ai vrea să zbori, apoi cel stâng îl duci în dreptul inimii în timp ce dreptul rămâne întins în zbor. Ridici ochii spre cer, căutând steaua în lumina căreia simți că trebuie să ajungi.
Sânii ei între coperte
Se ridicase pe vârfuri întinzând mâna către cutia cu ghimbir aflată pe raftul de sus iar eu mi-o imaginam pregătindu-se să se arunce în șaua iepei și să fugă, așa goală, înspre pustiul verde ca ochii ei.
Colonelul de la Măgura
Cântă, colonele, spune o poveste. Așa îl îndemnam pe bețivul de la braseria Măgura căruia i se spunea Colonelul. Și el cânta și povestea până își pierdea glasul, echilibrul și ultimele amintiri din suflet. – Eu am dat totul și nu l-am urmat. Vinde tot și hai, mi-a zis, și eu așa am făcut. Dar […]
Perseverență
Așa gândeam și continuam cu îndârjire să îi potrivesc unul lângă altul. Nici nu eram convins că sunt aici și că eu fac asta, pe de o parte știam că sunt acolo lângă ea și că îi țin capul lipit de umărul meu stâng, deasupra locului unde simțisem demult cum universul mi s-a topit în dreptul inimii.
Nu am păstrat nimic în afară de timpul oamenilor
De fiecare dată când am plecat, am lăsat totul în urmă așa cum era. Nu am fost niciodată un călător cu bagaje, pe acestea le purtam în mine. Nu am înțeles rostul obiectelor așa cum nu înțelesesem rostul oamenilor de lângă mine, altul decât cel de dătători de timp și de realități. Fiecare clipă pe care o petreceam alături de ei îmi modifica timpul și propria existență, alterând sentimente și uneori adăugând realități paralele în viața mea.
Negustorul de mătăsuri – nu știți cum spun
Un singur om mă știe și tot nu înțeleg prin ce minune cunoaște ce gândesc. Am renunțat să înțeleg și am acceptat. În afară de el, în jurul meu au mai rămas doar presupunerile.
Negustorul de mătăsuri – realități
În anumite momente, omul simte două sau mai multe realități care se petrec concomitent și pe care le percepe ca fiind ale sale, care îl cuprind în timpul lor. Acum sunt aici înăuntru și peste o secundă voi fi afară și ușa se va închide, mi-am zis în timp ce mă îmbrățișa.
Ăsta nu mai prinde pește
Să te temi de moarte nu e nimic altceva decât să-ţi închipui că eşti înţelept fără să fii; înseamnă să crezi că ştii ceva ce nu ştii (Socrate). Pe 24 iunie 2013 a fost una din zilele acelea în care pleci cu două facturi în buzunar și nimerești cu o undiță în mână, pe malul […]
Negustorul de mătăsuri – Imposibila povară
Am înțeles, în cele din urmă, că a oferi nu înseamnă pur și simplu să oferi, ci și să primești și să lași să ți se ofere.
Lupul și coloanele lumii
Mirosea altfel, un aer tare cum nu mai simțisem niciodată ce mă amețise deja. Am clipit din ochi repede deranjat de lumină și mi-am ridicat botul, încercând să înțeleg ce simt.