Dragoş Şerban în Cântă, colonele, spune o poveste. Așa îl îndemnam pe bețivul de la braseria Măgura căruia i se spunea Colonelul. Și el cânta și povestea până își pierdea glasul, echilibrul și ultimele amintiri din suflet.
– Eu am dat totul și nu l-am urmat. Vinde tot și hai, mi-a zis, și eu așa am făcut. Dar după aia, după ce am vândut, în loc să mă iau după el, m-am luat după alta. Și aia mi-a pus capac.
– Cine ți-a zis să vinzi?
– E… zise colonelul, și rânji arătându-și dinții lipsă. Apoi făcu un gest de lehamite cu mâna ca și când ar fi zis sunteți proști, bă, că nu ați înțeles cine.
– Păi și ce ai făcut cu banii, întrebă atunci unul negricios de la masa de alături, care asculta la noi.
– N-auzi că am plecat după alta? El mi-a zis să îl urmez, eu am zis că da, dar până la urmă am făcut după cum m-a tăiat capul. Și am pierdut tot, tot, tot… și își lăsă capul în jos și continuă să bodogănească hârâit din gât, repetând întruna tot, tot, tot.