Cum se scrie corect: întruna sau într-una
Ambele variante sunt corecte :)
Fiecare, însă, semnifică altceva. Să le luăm pe rând.
Întruna, scris legat, înseamnă neîncetat, mereu, non-stop. Calculatorul merge întruna, adică e deschis tot timpul. Magazinul e deschis întruna, e non-stop. Plouă întruna de ieri, adică de ieri plouă încontinuu.
Într-una, scris despărţit, înseamnă „în una”. Exemple: Într-una din zile, am să trec pe la tine. Adică, în una din zile. Nu are sens să spunem întruna din zile, adică mereu din zile.
Alte exemple: într-una din cutii am pus actele, într-una din insule mergem în excursie, într-una din maşini ne suim.
Cel mai simplu ne dăm seama de varianta corectă: întruna (legat) se leagă de o acţiune – merge întruna, e deschis întruna, cântă întruna, plouă întruna.
Iar într-una, despărţit prin cratimă, se foloseşte atunci când aşteaptă încă un cuvânt, pentru a avea sens. Se leagă de ceva prin prepoziţia din. Într-una din zile, într-una din cutii.
Nu mereu folosim obligatoriu prepoziţia din, dar ea poate fi subînţeleasă. De exemplu:
– Am adus mai multe lăzi, vezi că într-una găseşti merele.
Nu am folosit din, dar se subînţelege: vezi că într-una (din ele, din lădiţe) găseşti merele.
Citiţi şi despre într-adevăr (corect) faţă de întradevăr (incorect).