Dansul acesta

Ți-am povestit de dansul care mă aducea la mine acasă. Să îți explic.

Mai întâi ridici brațele ca și cum ai vrea să zbori, apoi cel stâng îl duci în dreptul inimii în timp ce dreptul rămâne întins în zbor. Ridici ochii spre cer, căutând steaua în lumina căreia simți că trebuie să ajungi. Apoi, pornești în cerc, ridicând pașii ușurel, ca și cum sub fiecare călcâi așezat pe pământ ți-ar crește un munte ascuțit care se cheamă Tuloy, mai sus de Kazbegi. Și din ascuțimea sa ești nevoit să ridici repede talpa, să nu sângerezi de dorul Caucazului.

Și te învârți din ce în ce mai repede, cu pașii câlcând pe vârfuri ascuțite și mâinile zburând, până când vei atinge cerul. E foarte important să îți ții spatele drept și fruntea sus.

Așa ajungi acasă. Când lași totul în urmă și te îndrepți spre ce-i mai important.

Și oricât de greu ți-ar fi, oricât de departe ai fi de casă, când zbori și când dansezi te întorci și ești cu ea.

Cerchez dansând lezginka la întoarcerea în țara natală, în 1957, după deportările în masă care au avut loc în al doilea război mondial, din ordinul lui Stalin.